Prezentare

  Comuna Jegălia este aşezată în sud-estul ţării, pe malul stâng al braţului Borcea, între Câmpia Bărăganului de sud şi Balta Borcei, la intersecţia paralelei 44° 17' 22" latitudine nordică cu meridianul 27° 38' 04" longitudine estică. Faţă de reşedinţa judeţului se afla la la o distanţă de 26 km, iar faţă de oraşul Feteşti la distanţa de 25 km. Cea mai apropiată staţie de cale ferată este gara Jegălia, care se află la 16 km distanţă. Această staţie de cale ferată este însă inaccesibilă pentru locuitorii comunei Jegălia din cauza drumului impracticabil. Este folosită însă gara Feteşti, de unde până la Bucureşti sunt 140 km, iar până la Constanţa sunt 70 km. Jegalia este o comuna care pe lânga Jegalia propriu-zisa, înglobeaza şi satul Iezeru, fost Beilic- la vest, precum şi satul Gâldău - la est. Satele Jegălia şi Iezeru sunt despărţite de un iaz numit Iezer (de aici vine si numele satului aflat pe malul de vest) peste care e aşternut un pod. Satul Gâldău este despărţit de Jegălia de o luncă, pe o distanţă de cca. 1 km. Spre sud de comuna Jegălia, la aproape un kilometru departare curge braţul Borcea cum este denumit de localnici acest braţ al Dunarii. Spaţiul cuprins între braţul Borcea si Dunarea Veche este denumit de localnici Balta Borcei.


CONSULTARE PUBLICA

Privind implementarea principiului “plateste pentru cat arunci” 

In conformitate cu OUG 92/2022 privind regimul deseurilor, in desfasurarea activitatii de colectare si transport deseuri menajere si similare celor menajere, trebuie implementat instrumentul economic “plateste pentru cat arunci”, bazat pe unul sau mai multe dintre elementele specificate la art. 17, alin. 5, lit. h), respectiv:

  • Volum;
  • Frecventa de colectare;
  • Greutate;
  • Saci de colectare personalizati.

 

  • Volum

Adaptarea posibilitatii de colectare prin volum implica urmatoarele aspecte:

  • determinarea exacta a numarului de gospodarii din fiecare UAT si a numarului de persoane din fiecare gospodarie;
  • fiecare gospodarie va primi un numar de pubele proportional cu numarul de persoane, iar operatorul de colectare va prelua doar acele pubele calculate la un indice de generare egal pentru toti locuitorii dintr-o zona (pentru fiecare zona se va stabili, impreuna cu Administratia, cantitatea de deseu pe care o vom ridica per persoana de la fiecare locuinta)

Aceasta modalitate presupune achizitionarea de pubele al caror cost va fi inclus in tariful de operare. 

  • Frecventa

Adoptarea acestui principiu presupune o colectare la o frecventa mai mare sau mai mica, cu implicare directa asupra tarifului platit.

Si in aceasta varianta se impune achizitionarea de pubele, iar operatorul le va colecta doar pe acestea. 

  • Greutatea

Aplicarea acestei metode presupune ca operatorul sa faca investitii pentru dotarea autogunoierelor cu sistem de cantarire, iar pubelele cu care vor fi echipate gospodariile vor acea cip de identificare si vom putea masura cantitatea de deseu colectat de la fiecare gospodarie, cu influenta asupra sumei pe care cetatenii o vor plati.

Si in aceasta situatie gospodariile vor fi dotate cu pubele al caror cost va fi inclus in tarif. 

  • Saci inscriptionati

Operatorul va fundamenta tariful la care va ridica deseul ce se va preda in saci inscriptionati, cu diferite posibilitati de incarcare (exp. 30, 60, 90 l).

Plata serviciului se va face la momentul achizitionarii sacilor inscriptionati, fiecare gospodarie urmand a-si dimensiona costurile in functie de necesitate.

 

Va aducem la cunostinta ca, in situatia in care nu implementam in regim de urgenta acest principiu economic, suntem pasibili de amenzi aplicabile de Garda de Mediu, care vor influenta in mod negativ costurile suportate de populatie.

Dorim sa va informam ca, la momentul actual, deoarece acest principiu nu este implementat, toti cetatenii platesc la fel indiferent de cantitatea generata, ceea ce face ca marea majoritate a cetatenilor sa suporte si costurile care ar trebui descarcate doar pe un numar bine determinat de cetateni (in cantitatea cantarita, care constituie elementul cel mai important in fundamentarea tarifului, se includ si deseuri provenite din demolari, reparatii, mobilier, elemente care nu constituie deseu menajer, dar duc la cresterea tarifului). 

Asteptam propunerile dumneavoastra la urmatoarele adrese:

si la telefon: 0787.329.758 si 0787.807.103 

Perioada consultarii publice: de la data 16.11.2022 la data 29.12.2022.


sursa- wikipedia